Persoană publică și relativ importantă ce mă aflu, primesc zilnic multe mesaje prin intermediul e-mail-ului.
Fie că sunt cereri de ofertă pentru publicitate, fie că sunt comunicate de presă și promovări de noi melodii.
Primesc acum două zile un soi de comunicat-invitație la un eveniment organizat de o cârciumioară din București. Nu intru în detalii.
Zic hai să citesc ce zice numitul mesaj. Găsesc un cuvânt care mă blochează: ”mustatile”.
Stau și mă uit ca rața-n lemne: oare ce-s alea ”mustatile”?
După secunde bune, blonda din mine se prinde: e vorba despre ”mustățile”.
Și atunci mă hotărăsc să scriu prezentul articol, îndemnat de lipsa de profesionalism și de corectitudine față de limba română a multora.
Culmea e că mesajul nu era trimis de menționata cârciumioară, ci de o firmă de PR!
Mă mai uit pe net să mai caut exemple și văd un banner ce promovează un produs recomandat împotriva căderii... parului!
Ca bărbat nu mi-ar conveni să-mi cadă ”parul” (Doamne ferește) și nici măcar să-mi cadă ”părul”, așa cum ar fi fost corect...
Mai găsesc unul fain: ”Suntem baieti de gasca”, în loc de ”Suntem băieți de gașcă”... Puteam citi ”Suntem băieți de gâscă”, nu!?
Și încă două, căci de-atâtea am chef să scriu acum: ”A pus manuta” în loc de ”A pus mânuța” și mai ales ăsta: ”Bete din lemn” în loc de ”Bețe din lemn”...
Evident că exemplele pot continua.
Oare e chiar așa de greu să scrii cu diacritice? Oare e chiar așa de greu să respecți limba română? Mai ales că în ultimii ani softurile pe care le folosești la calculator recunosc cu mare ușurință setările pentru limba noastră cea strămoșească?
Un pic de respect n-ar strica, zic...
Claudiu Costea