Înainte de finala Eurovision 2015, casele de pariuri au dat ca și câștigătoare echipa Suediei, reprezentată de vocalistul Mans Zelmerlow.
Cântecul său a fost chiar foarte plăcut, vocea excelentă și a fost ajutat extraordinar de mult de animația foarte inspirată din background.
Așadar, Suedia a câștigat ediția cu numărul 60 a Eurovision-ului, desfășurată în 2015 în capitala Austriei.
Numărul de puncte acumulate: 365.
Pe următoarele locuri s-au situat:
Locul 2: Rusia - cu 303 puncte;
Locul 3: Italia: 292 puncte și care a fost o perioadă lideră a clasamentului;
Locul 4: Belgia - 217 puncte;
Locul 5: Australia - 196 puncte.
Australia a avut statut de participantă extraordinară în cadrul concursului european, dar iată că a făcut o figură interesantă (sau poate asta a și fost intenția organizatorilor, atragerea de alte țări, cu toate că numele concursului se referă doar la țări de pe Vechiul Continent...)
România - reprezentată de grupul Voltaj - a ieșit doar pe locul 15, cu un total de... 35 de puncte.
Foarte slab în comparație cu anii trecuți și cred că de vină a fost atât melodia, cât și interpretarea statică a piesei majoritar în limba română și al cărei sens nu a fost înțeles decât de românii care muncesc înafara granițelor și care iată că nu au contribuit foarte mult la urcarea melodiei în clasament...
Oricum e mai bine decât punctajul obținut de Germania (un fabulos 0 puncte, locul 26) și mai ales, decât cel obținut de țara-gazdă - Austria - care a fost ”răsplătită” pentru efortul organizării cu... 0 PUNCTE (ultimul loc, respectiv 27)!
Clasamentul integral oficial poate fi consultat AICI.
Claudiu Costea