Nu știu exact ce făceam vineri, 11 septembrie: ori de dimineață comemoram evenimentele tragice petrecute în Statele Unite acum 14 ani, ori pe seară urmăream evenimentele tragice petrecute la US Open, atunci când Simona Halep o dădea de gard cu tenisul...
Cert e că am uitat să vă anunț, dar mai bine mai târziu decât niciodată:
În data de 11 septembrie 2015, brițoii de la DURAN DURAN și-au lansat cel de-al paisprezecelea album de studio.
Se numește ”Paper Gods” și are deja din iunie un extras pe single, care nu prea face mare vâlvă prin clasamente: ”Pressure Off”. Link-ul pe care l-am postat aici duce către o înregistrare ”live” a piesei, nu de alta, dar nu au scos încă videoclipici oficial și așa îl mai puteți vedea pe vocalistul trupei - Simon Le Bon. Se ține bine, având în vedere cei 57 de ani pe care-i va împlini în data de 27 octombrie!
Revenind la acest single, trebuie să vă mai spun că au colaborat cu Janelle Monae și Nile Rodgers, atât la imprimare, cât și la muzică și text.
De altfel, cam tot albumul ”Paper Gods” este scris în cooperare cu alți muzicieni: Mr. Hudson la ”Paper Gods”, Kiesza la ”Last Night In The City”, Lindsay Lohan la ”Danceophobia”, John Frusciante și Jonas Bjerre - pe lângă cei doi menționați mai sus.
Componența în care a fost imprimat Albumul este:
- Simon Le Bon - voce și harmonică;
- John Taylor - chitară bass;
- Roger Taylor - percuție și
- Nick Rhodes - claviaturi.
Pe scenă alături de ei îl veți vedea și pe Dom Brown, chitaristul care li s-a alăturat în anul 2006.
Pentru că nu prea-l cunoașteți, v-aș spune despre el că este unul dintre cei mai buni chitariști și producători din Marea Britanie - a cântat alături de Elton John, Justin Timberlake, Liam Gallagher, Lionel Richie, Sugababes și Take That,
L.P.-ul ”Paper Gods” este distribuit de Warner Bros. Conține 12 piese și este deja pus în vânzare în mai toate magazinele de specialitate din afara țării (am încercat să-l găsesc la noi, dar mi-a fost imposibil...)
În magazinul oficial Duran Duran îl puteți găsi la prețuri cuprinse între 18,99 și 39,99 dolari americani (este magazinul Warner), în vreme ce în Europa îl puteți achiziționa cu prețuri cuprinse între 15,89 euro (varianta DeLuxe) și 34,29 euro (înregistrarea pe vinil).
De menționat că varianta DeLuxe este la același preț cu cea ordinară, însă conține trei piese în plus față de aceasta din urmă: ”Planet Roaring”, ”Valentine Stones” și ”Northern Lights”.
Cu siguranță merită cumpărat, având în vedere prestigiul de care se bucură cei patru britanici în ultimii 37 de ani și marele aport pe care și l-au adus la dezvoltarea New Wave-ului și a inovațiilor utilizate în domeniul producției de videoclipuri (au fost printre primii care au filmat pe peliculă de 35 mm în anii 80).
În data de 14 septembrie 2015, Duran Duran vor pleca într-un turneu de promovare, pentru început în Statele Unite și apoi în Marea Britanie.
Date și bilete turneu Duran Duran.
Vă reamintesc faptul că multe înregistrări Duran Duran - fie în concert, fie în studio - pot fi ascultate online și la postul nostru de Radio - DOCTOR FM.