Bomba anului 2015 în retailul românesc!
Și chiar este o bombă:
CARREFOUR a cumpărat BILLA!
Din câte se pare, tranzacția a avut finalizarea în seara zilei de 21 decembrie 2015, după o serie de mai bine de nouă luni de negocieri.
Valoarea exactă a tranzacției nu a fost încă făcută public, dar din câte se pare, este vorba despre o sumă apropiată de 100 milioane de euro.
Germanii de la BILLA au fost ”curtați” și de către Mega Image, dar se pare că oferta francezilor de la CARREFOUR a fost mai generoasă.
Astfel, rețeaua CARREFOUR în România se va extinde cu preponderență în partea de sud-est a țării și în zona Moldovei.
Se estimează că vânzările companiei franceze se vor majora cu aproape 300 de milioane de euro anual, aducând CARREFOUR pe locul doi în România, după KAUFLAND, din acest punct de vedere.
Rămâne de văzut acum ce unități BILLA își vor schimba denumirea și organizarea și de asemenea, care dintre unități vor fi închise, din motive de dublare sau amplasare prea apropiată.