Gata...
Kaput kartela...
Emisiunea ”Starea nației” a avut aseară ultima difuzare la postul național de televiziune.
Cel puțin așa a declarat în deschiderea ei realizatorul Dragoș Pătraru.
Acum nu știu ce să spun: o fi bine sau o fi rău...?
Cert e că și pe mine și pe mulți alții i-a deranjat mutarea emisiunii la ora 23.00, pe perioada campaniei electorale pentru alegerile locale.
Lucru care nu era prevăzut în contractul dintre TVR și societatea comercială reprezentată Dragoș Pătraru.
Cert e că - într-un mod foarte tăios și ascuțit, specific lui - valorosul ziarist și-a luat rămas bun de la telespectatorii TVR aseară.
Mulți treceam deja la program de recuperare fizică și psihică la cea oră, respectiv făceam ”nani” la ora 23.00...
Unde se va duce, cu tot cu emisiune?
Zvonurile sunt multe, dar mai toată lumea îl vede mutându-se la Digi 24.
Deși nu știu la ce oră ar putea fi difuzat.
Eventual să treacă ”Biziday” a lui Moise Guran la ora 21.00 și ”Starea nației” să intre de la ora 22.00 în undă.
Căci mai târziu ar fi o pierdere mare de audiență.
Și ar fi păcat, căci Dragoș Pătraru este după părerea foarte multor telespectatori, cel mai bun realizator TV al României la această oră.
Rămâne să urmărim noutățile pe pagina oficială a emisiunii ”STAREA NAȚIEI”.
Oricum, ar trebui să-i mulțumim (încă o dată) și să-l felicităm pentru curajul de a spune ”verde-n sticlă” ceea ce ne deranjează...
Chiar dacă de multe ori degeaba...
Claudiu Costea