Se știe și dacă-mi permiteți o repet și eu: Stelian Muscalu este unul dintre cei mai buni ziariști orientați spre domeniul economic din România.
Îl puteți urmări cel mai adesea la emisiunea ”Business Club”, emisiune ce se difuzează la Digi 24 începând cu ora 18.15, însă este deseori invitat în studioul știrilor pentru a comenta informații recente de pe piața financiar-bancară a lumii.
Din data de 27 iunie, Stelian Muscalu realizează o nouă emisiune la același post de televiziune.
Este vorba despre ”Jurnal economic”, o rubrică ce va avea întinderea unei jumătăți de oră (de luni până vineri, între orele 22.00 și 22.30) și care va preceda emisiunea ”Starea nației” - ce va debuta la Digi 24 în data de 1 august.
Astfel, postul de televiziune face din nou o mutare inteligentă și încearcă să atragă audiență după ora 22.00.