Gata, poate fi descărcat și jucat și în România!
Oficial, bineînțeles.
Jocul anului în lume - ”Pokemon GO” - duce însă la creșterea masivă a vânzărilor de baterii externe pentru telefoanele mobile.
Cel puțin așa au constatat unele magazine online din Europa și Statele Unite.
Și de asemenea, între altele, ”Pokemon GO” duce la rotunjirea masivă a veniturilor taximetriștilor în întreaga lume, în special a celor din China și Statele Unite.
Jocul a fost decărcat de peste zece milioane de utilizatori, având recenzii dintre cele mai diverse - în Magazin Play.
Predomină cele de cinci stele - care însumează la ora scrierii acestui articol - peste 570 mii, urmate de peste 129.000 recenzii de patru stele, 90.000 recenzii de trei stele, 55.000 recenzii de două stele și în fine, peste 155.000 de recenzii cotate cu o stea.
Important e să ai GPS-ul funcțional și așa după cum spuneam, baterie externă.
Pentru că odată pornit în căutarea de ”Pokemoni”, vei avea nevoie de multă energie...
Și electrică și fizică...
Distracție faină!