Vestea e deosebit de bună pentru cei care de mai bine de treizeci de ani ascultă lucrările trupei americane de Art-Punk ”Throwing Muses”: Kristin Hersch - fondatoarea formației - va lansa un nou album solo.
Așa după cum a obișnuit deja în ultimele două dăți (atât solo, cât și alături de ”Throwing Muses”), lansarea muzicală va fi însoțită de o carte în care Kristin și-a adunat ultimele esee scrise între turnee și gânduri de bine (sau mai puțin bine) după cum spune chiar ea.
Albumul se numește ”Wyatt At The Coyote Palace” și este deja precedat de un single proaspăt, pe care-l puteți viziona și pe Youtube: ”Soma Gone Slapstick”.
La ora la care scriu acest articol, videoclipul nu are decât 834 de vizualizări, dar va aduna sigur mult mai multe, știută fiind (mai ales peste ocean) creativitatea Kristinei.
Ar mai fi multe de spus despre ea, dar nu vă încarc prea mult, căci prin România nu se cunosc foarte multe aspecte legate de Kristin.
Spun doar că e foarte interesant și de apreciat faptul că lidera trupelor ”Throwing Muses” și ”50FootWave” a înregistrat SINGURĂ toate sunetele de pe album, fie ele reproduse de instrumente clasice ca și chitara solo, chitara bass, tobe, pian, violoncel și corn francez, dar și sunete de ambient și animale, sunete ce apar sporadic pe album.
Setul - care conține de fapt un dublu CD și volumul ce poartă același nume - apare sub egida Omnibus Press la data de 28 octombrie în Marea Britanie și în data de 11 noiembrie în Statele Unite.
După care, firește, turnee în Statele Unite și Marea Britanie, acolo unde este cel mai apreciată (deocamdată).
Claudiu Costea