Începând cu data de 28 noiembrie 2016, posturile de televiziune:
- Antena 1;
- Antena 3;
- Antena Stars;
- Antena International;
- Happy Channel și
- ZU TV vor trece la formatul de emisie HD 16:9.
Unii vor spune că este cam târziu (și au ceva dreptate...) dar gândiți-vă cât de mare a fost eforul pentru a realiza trecerea de la emisia SD la cea HD.
În primul rând este vorba despre schimbarea completă a echipamentelor - de la sistemele de captare ale imaginii și sunetului și până la emisie.
Apoi, toată scenografia, decorurile și multele alte amănunte trebuiesc schimbate și ele complet.
Iar în partea de IT, la fel.
Fără îndoială însă, sumele cheltuite de Antena Group pentru studiourile din Excelsior, Romexpo și Antena Stars au fost însemnate, dar cu siguranță își vor produce efectul prin încasări crescute și mai ales, prin alinierea la o firească nouă etapă în difuzarea de programe și conținut TV.
Ca o noutate pentru cititorii acestui material, câteva dintre stațiile locale ale PRO TV pun și ele la cale implementarea emisiei HD, în ”sistem pilot”.
Se știe că la această dată, emisia-mamă a PRO TV este în format HD, însă stațiile locale emit doar în SD, pe o frecvență diferită și astfel, telespectatorii din orașele acoperite nu pot urmări inserturile locale pe frecvența HD.
După trecerea câtorva stații PRO TV la emisia HD se va analiza eficiența gestului din punct de vedere financiar.
Oricum, în tot acest război al audiențelor, cei care au de câștigat sunt în primul rând telespectatorii, care vor putea urmări conținut TV la nivel occidental.
Cel puțin din punct de vedere al imaginii și sunteului...
Rămâne de văzut apoi care va fi liderul de piață...
Claudiu Costea