”Nothing compares 2 U” nu se mai cântă ”live”
Hitul care a conscrat-o pe irlandeza Sinead O‘Connor la începutul anului 1990 nu se va mai cântă ”live”.
Asta pentru că Sinead a declarat că ”nu se mai identifică emoțional” cu succesul compus de Prince la finele lui 1989.
Pentru cei care nu știu, piesa a fost compusă inițial pentru formația americană The Family, fiind produsă de David Z. și trupa menționată anterior.
După o scurtă întâlnire avută cu Prince, producătorul britanic Nelle Hooper (care a mai lucrat pentru Bjork, Gwen Stefani, Madonna, Massive Attack, No Doubt și mai ales pentru Soul II Soul) îi propune autorului transferul interpretării către artista irlandeză, care devine și co-producătoare a piesei.
Îi adaugă un videoclip trist și lacrimogen, cu lacrimi în ochi la final, intrat în scurtă vreme în Heavy Rotation la MTV. (Fața tristă a lui Sinead va fi aleasă apoi ca și copertă pentru albumul din care face parte – ”I Do Not Want What I Haven‘t Got”.
Ajunge pe locurile fruntașe în majoritatea clasamentelor, din Noua Zeelandă și până în Statele Unite, după cum era și firesc.
Chiar dacă Sinead O‘Connor nu o va mai cânta niciodată pe vreo scenă, Radio Doctor FM va difuza în continuare cea mai bună variantă ”live” a piesei, selecționată din concertul ”The Year Of The Horse”, imprimat la Forest National din Bruxelles la data de 29 octombrie 1990.