Cam multe ghilimele în titlul ăsta, dar cum n-am avut jucării când eram mic, m-am gândit să mă răzbun acum...:)
Spuneam zilele trecute în articolul de mai jos, că odată cu venirea toamnei și a începerii noului an școlar, când mai toți suntem în jurul tubului catodic (cine-l mai are, că acum am trecut pe LED-uri...), va începe și bătălia audiențelor TV.
E și firesc, căci doar din asta trăiesc posturile de televiziune.
Ei bine, în seara de luni, 9 septembrie, sezonul doi din ”Vlad” a fost pe primul loc în ierarhii.
Un pic cam surprinzător ar spune unii.
Și au un pic de dreptate, căci noul sezon a debutat ușor mai slab din punct de vedere al cifrelor față de anul 2018.
Pe locul doi s-a situat emisiunea culinară ”Chefi la cuțite”.
Care până la ora 22.30 a fost sub audiențele lui ”Vlad”, dar care s-a răzbunat apoi în fața ”MasterChef”-ilor.
Antena 1 a dominat audiențele până la ora 23.50, cu tot cu debutul emisiunii ”Un show păcătos”.
Pro TV a fost chiar pe locul trei în acest interval, depășit și de serialul turcesc de la Kanal D.
Nu uitați însă și de orele de start.
Probabil ar mai fi indicat ca Pro TV să înceapă și el emisiunile de seară la ora 20.00, odată cu cele de pe Antena 1 sau cu serialele de la Kanal D.
Ne-ar fi mai simplu să facem comparații astfel.
În fine, toate ca toate, fiecare își are locul lui pe prima poziție a podiumului.
Care cu ”Chefi”, care cu ”Vocea României” sau ”Românii au talent” și așa mai departe.
Să se împartă frățește banii din publicitate, nu-i așa!?
Claudiu Costea